• Infiintare SRL / PFA

    Infiintare SRL in doar 3 zile cu doar 650 / 400 lei
  • Gazduire sediu social

    Gazduire sediu social - 700 lei pe an
  • Punct de lucru

    Deschidere punct de lucru in doar 3 zile cu doar 370 lei
  • Radiere PFA

    Radiere PFA in doar 3 zile cu doar 400 lei
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

Infiintari

Somația și poprirea conturilor pentru datorii fictive, o practică des întâlnită în administrațiile fiscale din toată țara, este posibilă pentru că direcțiile care gestionează plățile și cele de executare silită acționează defectuos și fără să comunice între ele, se plâng antreprenori, contabili și consultanți fiscali. Prin urmare, mulți contribuabili cu taxele la zi se trezesc executați silit, obligați să achite penalități de întârziere și forțați să ducă o luptă istovitoare financiar și nervos pentru rezolvarea problemei.

În timp ce mulți dintre datornicii aflați pe listele publicate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), în ultimele săptămâni, au acumulat restanțe însemnate fără să fie executați silit, alți contribuabili și-au depistat sume pe care au dovezi că le-au plătit. Problemele sunt cauzate de gestionarea defectuoasă de către ANAF a fișelor de plătitor și de lipsa de comunicare dintre direcțiile care se ocupă de registrul plătitorilor și cele de executare silită.

De exemplu, potrivit Codului de procedură fiscală, companiile fac plățile de taxe în cont unic, iar funcționarii distribuie, ulterior, sumele în cadrul fiecărui buget. După efectuarea distribuirii, se sting obligațiile și contribuabilul este înștiințat despre modul în care s-a efectuat stingerea, cu cel puțin 5 zile înainte de următorul termen de plată. În primele 10 zile ale lunii următoare celei în care s-a făcut plata, fiscul constată, din oficiu, compensarea pentru sumele plătite în plus.

Procedura nu este respectată, de fiecare data, și funcționarii fie nu fac plățile, fie le fac eronat. Din această cauză, direcțiile de executări silite, constatând că există datorii, trec la somarea contribuabilului și poprirea conturilor. Existând debite, curg și penalitățile de întârziere. O administrare defectuoasă care înseamnă timp și bani pierduți. 

Antreprenorii și contabilii povestesc pe rețelele de socializare despre aceste experiențe.

• Nu mai știu ce să fac și ce să zic, administrațiile astea de sector țin banii nedistribuiți și apoi trimit somații și fac executări și popriri pe conturi. E o bătaie de joc ceva de speriat, nu se fac compensări. Noi le facem adrese de compensare prin care îi rugăm frumos să-și facă treaba, dar ei nici nu știu ce încasează....chiar nu se sesizează nimeni?

• O societate avea sume plătite în plus, trei cereri de compensare , i-au pus și poprire și nu voiau să îi dea cod tva (depusese 088) pentru că are datorii!

• Mare problemă asta! Și dacă mergi la ei spun că răspund în 30 de zile și să stai liniștit că închiderile le face oricum programul automat. În concluzie, ei nu fac nimic! Și dacă scoți fișa vezi cum curg penalitățile. Program prost în care sunt sigur că până și ei își prind urechile!

• Mă sună un client și îmi spune că i-au poprit contul, i-au luat și banii și el nu are nicio datorie. În contabilitate nu are datorii. Scot fișa, fac săpături, banii luați nu apar în fișă, nu are datorii, nu are declarații nedepuse. Unde s-au dus banii? Încă investigăm.

• O societate avea niște datorii, i-au făcut poprire pe cont, i-au luat banii din cont, a plătit și numerar, i-au dat hârtie de ridicare a popririi și, a doua zi, au trimis băncii poprire, din nou, pe aceeași sumă. E bătaie de joc.

• Am fost mutat de la un sector la altul. Am fișa de la sector unde e totul e albastru pentru că plătesc în fiecare lună, chiar în avans. Dincolo am ajuns cu 50.000 datorii. După adrese, discuții, mers în audiență, răspunsul lor a fost că acea sumă se află în spatele informației de la suprafață și că e vina noastră că nu am știut să cerem și ce e nealocat încă. Adică dacă ei îmi dau o fișă albastră în care nu am nicio datorie la 02.2016, de unde să știu eu că sunt sume ascunse din 2007? și cum aș putea să-mi dau seama de ele din fișa pe care mi-au transmis-o? Urmează judecata și tribunalul. Alți bani, altă distracție, mult timp pierdut.

• Este incredibil ce se întâmplă, multă muncă și alergătura inutilă pentru a rezolva încurcături de acest fel. Banii sunt în contul lor, statul îi folosește, iar noi plătim accesorii pentru că nu sunt îndeplinite niște formalități de bun simț.

• Am plătit pe 21.04.2016 toate datoriile, au intrat banii pe 26.04.2016 (?!), iar ei pe 5.05.2016 îmi trimit somație pe acele sume. Normal, nu?

• Așa este, ne trimit somații aiurea, ne pun pe drumuri și ne blochează conturile pentru greșelilor lor, că nu sunt în stare să facă distribuirea (care durează fix o secundă) la timp.

Potrivit Codului de procedură fiscală, executarea silită începe cu o somație. Poprirea conturilor are loc în 30 de zile de la transmiterea somației dacă plata nu este făcută. În practică, se întâmplă ca somația și poprirea să aibă loc concomitent. Mai mult, Fiscul blochează toate conturile de la toate băncile care sunt obligate să rețină suma. Din acest motiv, fiecare bancă la care există conturi reține suma, ajungându-se, astfel, ca datoriile să fie plătite și de câteva ori.

Prin executarea silită, fiscul poate pune poprire pe orice sume -  venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute si/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de catre terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Tot conform legii, fiscul ar trebui să restituie sumele încasate în plus în cel mult cinci zile, dar în practică, contribuabilii sunt nevoiți să facă drumuri între administrația financiară și bancă pentru a regla situația.

Alte informatii utile aici

Informatii utile

Legea antifumat se modifica: Fumatul va fi posibil la terase si în camere special amenajate

Senatorii jurişti au admis, miercuri, o serie de amendamente la legea antifumat, care elimină interdicţia fumatului la terase, spaţiul închis fiind redenumit ca spaţiu cu pereţi de jur împrejur, în plus, fumatul fiind permis în camere special amenajate pentru acest lucru, şi în care se pot consuma şi băuturi.

Senatorii vor să modifice Legea antifumat prin amendamente la proiectul de lege al Guvernului privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, care pune în acord legislaţia românească cu prevederile europene.

Amendamentele au fost citite în Comisia juridică de către senatorul PNL Steliana Miron, una dintre iniţiatorii acestor modificări la proiectul de lege. Alături de ea, textul a mai fost semnat de către deputaţii Daniel Fenechiu şi Răzvan Tănase.

Potrivit iniţiatorilor amendamentelor, ”fumatul va fi permis în camere special amenajate”, care să servească exclusiv fumatului şi activităţilor asociate fumatului, cum ar fi de exemplu consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritoare.

Parlamentarii vor să modifice definiţia spaţiului public închis. Astfel, spaţiul public închis este, potrivit amendamentului, ”orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate sau de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu detinaţie locativă”.

Astfel, aceştia vor să se poată fuma şi pe terase, eliminând interdicţia de a se fuma în spaţii care au acoperiş şi doi pereţi, aşa cum este prevăzut în legea adoptată recent de Parlament şi care a intrat în vigoare în 17 martie.

Parlamentarii dau o nouă definiţie şi spaţiului închis de la locul de muncă, respectiv ”spaţiul care are un acoperiş, plafon sau tavan, şi care esgte încadrat de pereţi, de jur împrrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă, astfel cum este definit în legea securităţii şi sănătăţii în muncă 319/2006, cu modificările ulterioare”.

În plus, potrivit amendamentelor, fumătorii se pot constitui în asociaţii sau cluburi de fumători care pot amenaja spaţii speciale destinate fumatului şi activităţilor asociate fumatului.

Preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc, a precizat în cadrul dezbaterilor din comisie că a primit foarte multe sesizări din partea cetăţenilor şi a fost ”bombardat” de e-mail-uri de la persoane nemulţumite de prevederile restrictive ale Legii antifumat.

”Avem un talent românesc: sau să nu avem prevederi deloc, sau dacă le avem să le facem la maximul posibil, prevăzut oriunde în lume. Suntem oamenii extremelor, sau e alb, sau e negru. Să recunoaştem că uneori realitatea mai e şi gri”, a spus Boboc, precizând că legea trebuie amendată astfel încât să ”izvorască din viaţa de zi cu zi”.

Boboc a mai arătat că, prin definirea spaţiului public, astăzi, fumatul va fri interzis, în sezonul estival, pe terasele de la malul mării.

”Cred că e cam mult”, a spus preşedintele Comisiei juridice, care a atras atenţia că astfel este afectat şi turismul.

Steliana Miron a prezentat o altă problemă care s-a creat odată cu intrarea în vigoare a Legii antifumat.

”Am primi sesizări de la patronii de cluburi din Centrul Vechi. Pentru că sunt obligaţi să iasă afară să fumeze, unii clienţi nu îşi mai achită nota de plată şi pleacă fără să plătească consumaţia. Spun că ies la fumat şi pleacă”, a spus Miron.

Ea a mai arătat că trebuie să se ţină cont de faptul că în România sunt peste 5 milioane de fumători.

Şi senatorul PNL Cristian Bodea a intervenit în discuţie: ”Nu sunt de acord cu această lege tâmpită, nu sunt de acord să interzicem total fumatul. Dacă vrem să ne sinucidem cu ţigările, ne sinucidem. Dacă îmi convine, stau lângă un fumător, dacă nu, plec de lângă el”.

Bodea a venit şi cu o propunere, să se stabilească, prin lege, ce localuri vor fi exclusiv pentru fumători şi care vor fi pentru nefumători.

”Nu trebuie să ne simţim vinovaţi că modificăm legea. După corupţi, acum au apărut fumătorii. E ca o anatemă pusă acestora”, a spus Bodea.

Comisia juridică a dat un aviz favorabil pe proiectul de lege al Guvernului privind reglementarea fumatului. Amendamentele aduse de parlamentari Legii antifumat vor fi dezbătute în comisia economică, care trebuie să elaboreze, împreună cu Comisia de sănătate, un raport pe acest proiect de lege.

Alte informatii utile aici